„Dacă anul trecut a fost Conferința Națională a Dieteticienilor, organizată tot la Iași, anul acesta am avansat către o Școală de Nutriție și Dietetică. Ce mi-a plăcut foarte mult a fost că anul acesta fiecare dintre specialiști și-a pus propria amprentă, un aport practic, ceea ce înseamnă că ne-am conectat mai bine, iar această experiență a fost foarte valoroasă din punct de vedere didactic și al creșterii profesionale”

Alexandra Pompaș, dietetician autorizat

Organizăm prima Școală de Nutriție și Dietetică din România chiar aici în inima Moldovei, la Iași, și ne bucurăm că abordăm anul acesta teme complexe ți că putem să ne ajutăm actualii și viitorii colegi cu informații de calitate”

Mădălina Albu, dietetician autorizat

„Este un eveniment extrem de important pentru comunitatea noastră a dieteticienilor pentru că au trecut 10 ani de la prima generație și informația este din ce în ce mai nouă și este o nevoie constantă de a fi permanent puși la punct cu noile prevederi din ghiduri, din tratate de specialitate care ne privesc” 

Drd. Oana Roșu, dietetician autorizat

„Suntem bucuroși că suntem astăzi la prima Școală de Nutriție și Dietetică la Iași, pentru că ne permite să acumulăm informații în calitatea noastră de specialiști. Fiecare are expertiză pe un anumit domeniu și automat acumulăm și învățăm de la fiecare specialist în parte”

Drd. Iulia Margasoiu, dietetician autorizat

„Este o oportunitate pentru noi dieteticienii de a avea această Școală de Nutriție pentru că ne ajută să ne formăm mult mai bine în practica noastră de zi de zi; învățăm unii de la alții și cred că acest fapt este extrem de benefic pentru noi”

Sorina Boariu, dietetician autorizat

„Mă bucur foarte mult că această primă Conferință s-a desfășurat la Iași. Este un centru universitar vechi, sunt mulți specialiști, iar Universitatea de Medicină și Farmacie pregătește tineri în această profesie. Pe de altă parte, mă bucur foarte mult că dieteticienii au reușit să se unească între ei. Să creeze acest Colegiu și acesta să devină o voce, pentru că circulă atât de multe informații false încât trebuie să vină o voce care să spună lucrurilor pe nume și care să dea informații reale, adevărate, științific dovedite către toată lumea. Așa cum știm că un corp sănătos are nevoie de o minte sănătoasă, noi colaborăm, Institutul de Psihiatrie „Socola” este partener cu Colegiul Dieteticienilor din Iași, și dorim să înființăm un parteneriat cu Centrul de ergoterapie pe care Institutul îl are în plan de mai mult timp în care să existe și un departament legat de alimentație”

Dr. Cristina-Elena Dobre, manager Institutul de Psihiatrie „Socola” Iași

„Ne bucurăm pentru conferința inaugurală a Colegiului Dieteticienilor din România, un moment în care cunoștințele practice și experiența se întâlnesc pentru a contura această pasiune pentru nutriție. Această conferință este un moment perfect pentru a marca tot mai multe legături profesionale și de a ne aduce cunoștințele la zi”

Oana Dumitrașcu, vicepreședinte Colegiul Dieteticienilor din România

„Această conferință de la Iași le permite dieteticienilor să se cunoască, să aducă în fața publicului larg, în fața clasei politice necesitatea existenței acestei profesii și faptul că această profesie este conexă actului medical, deoarece noi trebuie să funcționăm ca un întreg, pentru a asigura pacienților cât mai multă calitate a actului medical. Evident, în contextul în care nutriția, la noi, este o noutate, fiindcă primele promoții au ieșit în urmă cu aproape 10 ani, să le asigura locul meritat în spațiul medical”

Prof. Univ. Dr. Eusebiu Vlad Gorduza, Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” Iași

„Dintre toți, psihiatrul știe mai bine decât oricine că abordarea oricărui om care suferă trebuie să fie holistică, într-o echipă multidisciplinară, și trebuie să fie biologică, psihologică și socială. Am remarcat că dieteticienii au o deschidere anume, o deschidere a cărui pionierat se reflectă în ceea ce am văzut la această conferință de la Iași. Faptul că s-au coagulat sub forma unei entități profesionale reprezentative, un Colegiu al Dieteticienilor, este un lucru remarcabil într-o lume în care deși avem informație, ea nu e selectată, și există foarte, foarte multe persoane laice care fac recomandări și, din păcate, fac mai mult rău decât bine. Acest punct, această conferință de la Iași, este foarte important și va fi văzut așa de abia peste 10 ani de acum încolo, când, practic, dieteticianul își va lua locul binemeritat, alături de medic, în ceea ce înseamnă un demers terapeutic optim pentru pacient” 

Asist. Univ. Dr. Marcel Alexandru Găină, Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” Iași

„Această conferință organizată la Iași reprezintă un moment istoric pentru profesia noastră, o profesie care de abia în ultimii ani a început să fie recunoscută din punct de vedere legal, deși au trecut mai bine de zece ani de când universitățile de medicină din țară au început să formeze dieteticieni”

Dr. Ana Maria Gal, dietetician autorizat